evenimente apwr

Conferința  Accesul la medicamente pentru bolile rare

Colaborare structurată, acces îmbunătățit la terapie și tratament în bolile rare, transparența prețurilor, cercetare, achiziție centralizată, platforme de colaborare, cooperare voluntară, etică, rețele de referință, formarea expertizei și inovare sunt cuvintele zilei la Conferința „Accesul la medicamente pentru bolile rare” din Malta.

Malta EU2017 – Integrarea cercetării și a îngrijirii în bolile rare – cooperare  structurată cu o înaltă valoare adăugată. Ne bucurăm că bolile rare sunt în atenția ministerelor din întreaga Europa! În discursul primului ministru maltez am regăsit multe dintre obiectivele organizațiilor de pacienți dar și ale specialiștilor din domeniu.

În cadrul vizitei de lucru în Malta am avut o întâlnire bilaterală cu doamna ministru al sănătății din Danemarca, Karen Ellemann Kloch. Am discutat despre o strategie comună pentru acces la medicamente noi și cele specifice pentru bolile rare, precum și despre măsuri de combatere a obezității la copii. Un punct distinct pe agenda noastră a fost problema relocării Agenției Europene a Medicamentelor (EMA) ca urmare a Brexit-ului.

Cooperare pentru îngrijirea transfrontalieră pentru a proteja drepturile pacienților

Masa rotundă a avut loc în 01.03.2017 la Parlamentul European din Bruxelles. Din partea Alianței Naționale de Boli Rare din România a participat Almasi Zsuzsa. Tematica dezbătută la masa rotundă a fost cooperare pentru îngrijirea transfrontalieră pentru a proteja drepturile pacienților, prima evaluare despre campania europeană – drepturile  pacienților nu au frontiere, propunere despre cum să se colaboreze cât mai eficient pentru a ajuta pacienții.

Dreptul la sănătate: din perspectiva bolilor rare

Dreptul la sănătate: din perspectiva bolilor rare – eveniment Rare Diseases International în Cadrul Campaniei de #ZiuaBolilorRare2017 organizat de BlackSwan Foundation și EURORDIS la Geneva. ANBRaRo a fost reprezentată de Radio NoRo. Temele de discuție s-au focalizat pe modalitațile prin care putem îmbunătății calitatea vieții persoanelor cu boli rare la nivel global. Mai multe informații aflați la emisiunea Planeta Bolilor Rare din data de 15.02.2017.

Conferința de farmacovigilință

Despre procesul de raportare a reacţiilor adverse ale medicamentelor, dar și despre consolidarea colaborării în materie de farmacovigilență la nivel european s-a discutat în cadrul unei conferințe organizate în zilele de 20-21 martie la Londra. La acest eveniment au participat toți factorii interesați în acest domeniu: autoritățile de reglementare, industria farmaceutică și organizațiile de pacienți.

Curs de dezvoltare organizațională

În cursul zilelor de 2-4 Martie, reprezentați ai asociației au luat parte la „Atelierul de revizuire a planului strategic” organizat de FDSC și EPF, curs care a ajutat la refacerea stategiei de organizare și funcționare pentru anul 2017-2020.

Pages