Al V-lea Workshop Național de Talasemie Majoră

12 octombrie 2012
În data de 12 octombrie 2013, la Sinaia, a avut loc “Al V-lea Workshop Național de Talasemie Majoră” care s-a desfășurat în cadrul celui de–al XI-lea Congres Naţional de Hematologie Clinică. Din partea Asociației Prader Willi din România au participat Ghile Emanuela și Feșteu Cosmina, care au prezentat serviciile sociale pe care le oferă centrul NoRo.
În cuvântul de deschidere, doamna Dr. Florentina Vlădăreanu, a îndemnat participanții la discuții și la adresarea de întrebări la care nu au primit răspunsuri până la momentul de față. De asemenea din partea Federației Internaționale de Talasemie a participat d-nul Dr. Duru Malyali care a vorbit despre importanța colaborării între medicii specialiști din domeniu, cât și între asociațiile de pacienți și specialiști.
La această întâlnire au participat medici din diferite domenii, hematologie endocrinologie, cardiologie, dar și psihologi, părinți, pacienți, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și media. Discuțiile au fost interactive deoarece părinții și pacienții a avut ocazia să pună întrebări specialiștilor, să primească răspunsuri și să poarte discuții deschise cu privire la dificultățile pe care le întâmpină zilnic.

 

Feșteu Cosmina, APWR 

Data: 
Saturday, October 12, 2013